Cu toate că
poate mi-a cam trecut vremea, nu mi se pare un lucru reproșabil s-o mai dau
uneori în mintea unui adolescent visător. În acele momente, înca, cred cu
fermitate că undeva în lumea asta există o Alba ca Zăpada, care hrănește în
fiecare zi cu mere un unicorn, ce se apropie de dînsa în orele somnoroase ale
dimineții, cred că există, undeva în esența lucrurilor, o margine de lume în
care El și Ea își fura unul altuia pe furiș săruturi de pe claviculă, cred în
piticii din poveste, care țin ulcioare cu galbeni de aur, stralucitori, cred că
dincolo de toate există undeva iubire în stare pura. Vă asigur că nu am băut
nimic înainte să scriu aceasta cronică, vă spun doar că așa cum stau lucrurile.
Dacă, încă, nu v-am făcut curioși, și dacă tu, cel care citește acum rîndurile
acestea, ai momentele tale cînd te complaci în propriile stări latente de
visare, cred că o să-ți placă și următoarea peliculă.
Regizorul și producătorul argentinian, Juan
Diego Solanas, ne deschide încet ușile către un univers fantastic, magic, în
care exista două lumi: Lumea de Jos și Lumea de Sus. Fiecare dintre aceste lumi
are propria ei forța de gravitație și sunt apropiate una de alta. Trebuie să
mai spun că Lumea de Jos este una săracă în care cerul gri și ploilele, aidoma celor londoneze, sunt niște fenomene cu care locuitorii s-au
obișnuit deja. Lumea de Sus, în schimb, e una prosperă, mai toți sunt bogați
acolo. Cu toate acestea Lumea de Sus este într-o permanentă dependență de
''materia inversă'' venită din cea de Jos. Această orînduire a lumilor și
caracteristicile acestora ne duce cu gândul la categoriile sociale care există,
și în una din care fiecare din noi se regăsește aici, pe pământ. Spun asta
pentru că în filmul nostru nu e vorba de pământ, iar personajele, oricât de
asemănătoare nu ne-ar părea, nu sunt oameni. La o primă vedere, aceste două lumi nu ar avea nimic în comun.
Povestea celor doi începe la altitudine, pe două stânci, sau munți dacă vreți, singurele cele mai apropiate puncte dintre cele două lumi, în care aceștia își dădeau întâlnire. Treptat, evenimentele se precipită. Din anumite cauze, Eden capătă o traumă la cap, în urma căreia survine amnezia. După acest fapt, pentru ani buni, ea nu-și mai amintește de Adam. De cealaltă parte, Adam o crede pe Eden moartă în tot acest timp, până într-o zi, când realizează că ea trăiește undeva în Lumea de Sus. Aici începe și partea cea mai interesantă din film. Adam pornește în căutarea ei. O găseşte la Transworld, o corporaţie, ce face legătura dintre cele două lumi. O să mă întrebați acum care e modul în care Adam a învins gravitatea propriei lumi, și a reușit să fie atras de cealaltă lume. Ei bine, oricît de aiuristic nu ar părea, există un fel de pudră roz, produsă de niște albine de aceeași culoare, cu care Adam poate să lupte împotriva gravitaţiei şi a condiţiei sale şi să îşi urmeze obsesia. Nu lipsesc din film nici momentele de-un molipsitor amuzament, dar nici cele de-o înduioșătoare sensibilitate.
Kirsten Dunst, actrița devenită celebră
datorită primelor trei filme din seria Spider-Man, o interpretează fără reproș
pe Eden. Adam este jucat de Jim
Sturgess, un actor mai puțin cunoscut, pe care-l puteți vedea în alte pelicule
de referință ca One Day sau Cloud Atlas. Ecranizarea, după cum am menționat mai
sus, este fantastică, o realizare superbă la nivel de efecte vizuale (apa care
curge în sus, sau momentul în care Adam cade în sus, dintr-un ocean în altul),
ne conving încă odată că noile tehnologii sunt benefice cinematografiei.Filmul lui Solanas e străbătut de acest soi de sensibilitate desuetă, care poate fi confundată cu siropul, asta dacă te raportezi la lumea care te înconjoară. Fără a fi perfect (prea multe idei încolţesc fără a fi duse la capăt, şi finalul abrupt îi taie elanul), Upside Down e o surpriză plăcută, venită de nicăieri. Sau de deasupra; ca şi Kirsten Dunst, care pare din altă lume. Lucru curios tocmai datorită faptului că Juan Diego Solanas e un regizor relativ necunoscut prin cercurile selecte de la Hollywood.
Poate că e
greu să asimilezi un film dintr-o cronică, mai ales când este vorba despre unul
plasat într-un univers magic, în care anumite lucruri își ies din ordinea
naturală. Poate că pare lipsit de sens tot ce am spus eu mai sus, dar dacă ai
chef să visezi fără ca să închizi ochii, dacă vrei să te simți din nou ca un
adolescent îndragostit pâna peste urechi, dacă vrei să guști din deliciul unei ecranizări
romantice, nu îţi va fi greu să asimilezi ce îţi propune Upside Down.
Dumitru Gheras
0 comments:
Trimiteți un comentariu