Carte: Singurătatea de miercuri

               …Şi pentru că astăzi e miercuri, ar fi păcat să nu vă mărturisesc cît de multe înseamnă pentru mine această zi a săptămînii, mai cu seamă, de cînd am descoperit o carte atît de frumos şi inedit intitulată: „Singurătatea de miercuri” de Liliana Armaşu!

     Paradoxal sau nu, dar „întîlnirea” mea cu universul acestei cărţi s-a petrecut într-o zi de miercure, deasemenea! Rămăsesem atunci acasă din motive de sănătate şi, nu pentru că aş fi trăit sentinţa unei singurătăţi care risca să mă cuprindă, sau pentru că aş fi avut difcultăţi de comunicare cu cei din jur, nu! era mai degrabă acuta nevoie de a mă reorganiza, cum spune însăşi autoarea: „Slavă Domnului, am prieteni şi oameni dragi prin preajmă, alături de care mă simt integrată perfect în familie, la serviciu, în mediul literar etc. Dar, oricât de bine ne-am simţi împreună, există ceva esenţial care ne desparte pe toţi, un fel de gard invizibil de după care ne ivim din când în când ca să mai vorbim unii cu alţii.”...da, trăiam, cu siguranţă, necesitatea de a mă ascunde după acel „gard”, care s-a adeverit a fi cartea cu pricina!

     De la bun început m-au impresionat, ba chiar m-au copleşit definitiv şi irevocabil primele fraze din postfaţa „Jurnal de singurătate” semnată de criticul literar şi colegul poetei, Eugen Lungu, care spune: „Optimiştii şi încîntaţii ar trebui să evite această carte devastatoare. Sau, dimpotrivă, s-o citească, filă cu filă, dimineaţa şi seara ca să ştie ce au de pierdut.”. Oare mai poate cineva rezista în faţa unei astfel de tentaţii? Eu una, n-am putut! Şi i-am pătruns cu voluptate fiece filă, fiece slovă, ca, pînă la urmă, să mă penetrez în totalmente de „ideea singurătăţii” şi să reuşesc să iau din ea toată seva existenţială atît de imperios neceseară pentru a supravieţui!

     Cartea este structurată în patru capitole: Înainte de toate, zîmbetul...; Şapte singurătăţi; M-aş preface în propria ta singurătate şi Verde de noiembrie, fiecare dintre acestea cuprinzînd opere cu un profund substrat artistic, cu multiple conotaţii şi simboluri evocate care te readuc la condiţia de „om”, te proiectează în lumina unei „singurătăţi” pe care o îndrăgeşti imediat!

     Aş vrea în continuare să reproduc unele fragmente care m-au marcat în mod deosebit. Mulţumesc atît de mult autoarei, Doamnei Liliana Armaşu, pentru revelaţia trăită, pentru adevărurile enunţate, pentru sinceritatea cu care s-a apropiat de acest subiect atît de fragil şi atît de drag sufletului!

„Iartă-mă, prietene, sunt atît de singură,

încât sunt neviotă să-ţi trădez existenţa,”

                                                                           (Dezvăluire)

„Mi-am închis anii

într-o idee fixă:

înainte de toate, zâmbetul...,

ca oricine ar merge alături

să zică ce minte luminată!”

                                                  (Sub pleoape)

„Averea ta e o grămadă de mărunţişuri risipite –

alaltăieri ai găsit un nasture vechi de la haina unui om,

iar tu crezi că ai întîlnit omul.

Ieri ai descoperit printre lucruri o jucărie stricată,

iar tu crezi că ai regăsit copilul.

Azi cineva ţi-a aruncat un zâmbet,

iar tu crezi că i-ai văzut

sufletul”

                  (Azi cineva ţi-a aruncat un zâmbet...)

„Timpul se câştigă prin poezie!”

                                                               (Hai să vorbim...)

„E o minune că există acest spaţiu

unde pot să mă întâlnesc cu voi,

oameni îmbrăcaţi atît de frumos în

suflete.”

                   (Spaţiu mistic)

     Las pe seama voastră, dragii mei TineriTrăsniţi, să descoperiţi celelalte poezii!

     Vă asigur: singurătatea merită să fie savurată şi trăită plenar, în orice zi a săptămînii! Găseşte timp să fii singur, trăieşte şi citeşte!

                                                                                             Cătălina Slivca