Astăzi celebrăm iubirea!

Cătălina Slivca

 Există o măsură a vieţii pe care omul caută insistent să o însuşească! Dincolo de multitudinea de plăceri efemere şi frumuseţi gratuite pe care acesta le împărtăşeşte de-a lungul existenţei sale, fiinţa umană îşi transcede, totuşi, viaţa prin prisma a trei piloni fundamentali, care îi cimentează verticalitatea alimentîndu-i continuu axul vieţii. De la Epictet, un mare filosof antic, şi pînă la Constantin Noica, aceşti piloni rămîn neschimbaţi: iubirea, credinţa şi speranţa, toposuri prin care s-au înălţat literaturi şi s-au fundamentat valori perene!

     Întîmplător sau nu, dar în ierarhia „celor trei” sus-anunţate, un rol definitoriu îl are iubirea – cel mai cunoscut şi necunoscut subiect dintre toate, cel mai paradisiac şi mai demonic, cel mai etern şi, totodată, cel mai trecător! Cu siguranţă că nu cunoaşte umanitatea un sentiment mai lăudabil decît aceasta. N-a fost epocă în care dragostea să nu fi fost venerată, deoarece printr-însa omul se naşte a doua oară! Fluxul iubirii este însăşi esenţa unificatoare a vieţii. Sufletul cunoaşte apogeul atunci cînd iubeşte, dar şi mintea, şi trupul se perfecţionează prin intermediul suflului ei. Cristian Ţurcanu afirmă: „Lăsaţi iubirea să curgă în şi prin voi neobstrucţionată... că doar ceea ce-şi are rădăcinile în adevăr şi spirit mai poate să reziste în zilele noastre. Nimic nu însufleţeşte, nimic nu purifică, nimic nu însănătoşeşte şi nimic nu te împlineşte mai mult decît IUBIREA.”, întradevăr: iubirea ne înfăţisează calea spre perfecţiune!

     Iubirea este, cu adevărat, înălţătoare! Cu toate acestea, nimic nu este mai mult lăsat la voia întîmplării decît aceasta. Aproape nimeni nu face efortul de a înţelege şi de a rămîne constant în albia iubirii. Noi, oamenii, o lăudăm, o apreciem, dar o lăsăm să se descurce singură, or, aceasta, pe cît de cutremurătoare se lansează de la început, pe atît de determinativ ne cere, în scurt timp, să demonstrăm abilităţi de luptător pentru a ne putea asuma împlinirile ei! Dragostea trebuieşte incontinuu alimentată, întreţinută cu gînduri verzi, sentimente naturale şi proaspete, în caz contrar, „se petrece o dramă, pe care nu ştiu cum s-o evităm cu adevărat: e vorba de ecuaţia unei vieţi întregi şi de terenul pe care, în mod fatal, se aşează toate vieţile noastre” – comunică G. Liiceanu. Greşesc amarnic cei care cred că dragostea se hrăneşte din pasiune. Moarala pasionalităţii, precum susţine acelaşi Liiceanu: „cînd te apucă, aruncă în aer totul, inclusiv cadrele iubirii”. Pasiunea, cred eu, nu presupune decît un strop, dacă ar fi să atribui dragostei întîietatea unai mări: în cimentarea ei se cer atîtea alte valori distincte, nu zăbavă, aceasta este nominalizată de Emil Cioran drept: „căutarea de o viaţă”. Iubirea ar rima întradevăr cu arta care se deprinde la scara unei vieţi, uneori, chiar şi aceasta fiind puţină pentru a o concepe plenar! Totuşi, mecanismul este declanşat şi omul, involuntar, se lansează în această „căutare de o viaţă”, care devine, într-un final, scopul suprem al itinerarului teluric!

     Prin urmare, iubirea presupune o condiţie care trebuieşte asumată, or,  aceasta te consumă! „Dacă n-ar fi iubirea, m-aş teme de viaţă” spune Gr. Vieru, transfigurînd în această frază un adevăr general-uman, a cărui autenticitate nu poate fi contestată. Oricît de puternică nu ar fi, iubirea este, totodată, extrem de delicată, iar datoria fiinţei este s-o protejeze, cel puţin la început, atunci cînd ea este cea mai firavă. Avem nevoie să cultivăm iubirea, s-o altoim pentru ca ea să crească mare şi să aibă, la rîndul ei, grijă de noi, căci „unde dragoste nu e, nimic nu e, nici soare nu-i, nici viaţă nu-i” (Gheorghe Gheorghiu).

   Astăzi celebrăm iubirea! Deci s-o sărbătorim cu voluptate! S-o trăim cu vitalitate! S-o venerăm, aducîndu-i cele mai frumoase elegii! Să avem grijă de cei care au semănăt-o în inimile noastre! Să iubim frumos, discret şi convingător!   

Cătălina Slivca