În prima zi de universitate, nu știu ce s-a întîmplat, dar trăiam o stare de anxietate totală, pe care nu o puteam înțelege. Totul părea o iluzie, care continua să-mi tulbure procesele cognitive, atunci le numeam stări. Îmi parea totul foarte ciudat, ştiam că vor fi fețe noi, colegi noi, profesori noi, condiţii noi, ceea ce nu știam era cum voi reacționa eu la toate aceste provocări.
Cînd am păşit pe prima treapta a blocului șase, îmi părea că am nimerit într-un război și acolo îmi va fi sfîrşitul. Inima bătea ca un tren accelerat, îmi simțeam atrofiate simțirile, sufletul parcă nu mă mai asculta. Încăperea îmi părea un labirint, un element care provoacă convulsii psihologice. Păşind în sala de festivitati, am descoperit acolo o mulţime de oameni, erau în aceeași situaţie ca și mine. Totul era frumos în jurul meu, dar în interior trona urîtul și răceala. Nu ştiam ce să fac, ce comportament să afișez, o dilemă care trebuia rezolvată imediat. Însa am trecut şi peste asta.
Au trecut săptămîni, zile, ore infernale ce păreau secole, dar am început să înțeleg că fac parte din grupa PS11Z. Wau!!!! Este ceva deosebit am început să trăiesc, am uitat toată anxietatea din toamnă, am început să simt pe pielea mea cum este să fii student. Membrii grupei din care fac parte au dat dovadă de calităţi și aptitudini deosebite, altfel nici nu se putea, mai ales că comunitatea de fete din grupă o depășea net pe cea de baieți. Însă ce contează numărul?
Acum este bine, s-a format un înveliș psihologic al grupei, care sper să se mențină pînă la final tot așa de rigid.
OOOO abia astept si eu sa vad ce inseamna sa fii student
RăspundețiȘtergere